PFA în 5 minute, invenția a trei clujeni care va revoluționa birocrația mondială

PFA în 5 minute, invenția a trei clujeni care va revoluționa birocrația mondială
Publicat: 02/04/2016, 21:45

Invenția acestora este în acest moment o inovație în domeniu, cel puțin în România, prin timpul extrem de redus prin care orice doritor își poate înființa sau desființa un PFA sau o intreprindere individuală. Tinerii intenționează să îmbunătățească și chiar să revoluționeze sistemul birocratic din România și din întreaga lume.

Site-ul www.approd.ro este creația a trei tineri de 25 de ani, Raul Pop, Alin Vlașin și Mihai Negrean, foști colegi la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Ideea înființării unui astfel de site le-a venit după ce ei înșiși s-au „lovit” de birocrație.

„Noi activăm în domeniul IT și, la început, avem nevoie de PFA-uri. Ne-am dat seama că lucrurile merg foarte greu, însă am realizat că se poate automatiza. Iar eu am fost primul client al site-ului. Iar acum dorim să ajutăm și alte persoane”, a declarat, pentru Vocea Transilvaniei, Raul Pop.

Site-ul își propune să fie simplu, rapid, sigur. Informațiile se scriu o singură dată, care se inserează ori de câte ori este nevoie de ele la atingerea unui buton, ceea ce reprezintă un mare avantaj, iar la final, oamenii sunt ghidați ce să facă cu formularele, prin oferirea de suport tehnic și informații complete.

„Marele avantaj este faptul că, în cinci minute poți completa toate formularele le scoți la imprimantă, le semnezi. Noi le spunem celor care accesează și unde să meargă cu ele, unde să le depună, oferim sfaturi și recomandări despre activitatea ulterioară. Am împărțit totul în niște pași foarte simpli. Primul vizează numele, apoi datele de contact, datele din buletin sau domiciliul. Este vorba de niște pași simpli, la finalul cărora, formularul îți este trimis pe e-mail, cu datele completate. După completarea formularelor, utilizatorii primesc informații despre realizarea dosarului, unde trebuie depus, și care sunt pașii următori”, a precizat Raul Pop.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×